VANDUT Brosa Grosse Dior vintage, model minimalist, placata aur, cristale

Informatii si comenzi telefonice: 0729 729 051

Categorie:

Brosa Grosse Dior vintage, model minimalist, placata aur, decorata cristale

Detalii: lungime: 10 cm; latime: 1 cm; model minimalist, placata cu aur, decorata cu cristale; anii 1970, semnat Grosse

Bijuteriile Grosse, vandute de catre Dior

Istoria casei de bijuterii incepe in 1907, cand Heinrich Henkel si cumnatul sau, Florentin Grosse, au infiintat o firma in Pfrzheim, din Germania. Ei s-au specializat, la inceput, in producerea lanturilor de ceas din par uman, foarte la moda la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Dupa 1918, s-au reorintat spre producerea bijuteriilor decorative. Pe piata aparuse o mare cerere, o data cu emanciparea femeilor si noilor tendinte ale modei. Combinand tehnologia cu designuri indraznete si modele clasice, au reusit sa produca piese deosebite. Atat de deosebite incat au atras atentia unor firme renumite precum Lanvin, Chanel sau Dior.

In 1937, la marea Expozitie Universala de la Paris, firma Grosse s-a impus pe piata producatorilor de bijuterii. Ei au obtinut medalia de onoare la sectiunea tehnica si la proiectare, dar si-au castigat si o clientela de lux dintre starurile vremii. De exemplu, Marlene Dietrich le-a  cumparat tot stocul din New York, eveniment larg mediatizat.

Succesul nu a durat prea mult, pentru ca a venit cel de-al doilea razboi si firma a avut mult de suferit. Compania a fost distrusa complet de bombardamente si s-au inregistrat multe pierderi de vieti omenesti. Dar, dupa terminarea razboiului, au renascut din propria cenusa. Au reactivat cateva utilaje si au pornit productia. Si efortul le-a fost rasplatit!

Anii 1950 au venit cu vesti bune, pentru ca Grosse nu a renuntat niciodata la calitate. Accesoriile lor decorative semanau foarte mult cu bijuteriile pretioase, dar cu preturi mult mai accesibile. Nu este de mirare ca toate femeile isi doreau o podoaba cu semnatura lor.

Impresionati de standardele lor ridicate, dar si de modelele foarte la moda, casa de bijuterii Dior le-a propus un parteneriat. In urmatorii 50 de ani, Grosse a fost responsabil pentru producerea bijuteriilor decorative sub licenta Dior, un parteneriat fara precedent. Dar interesant este faptul ca brandul german putea sa vanda in reteau Dior si propriile lor creatii, semnate cu stanta Grosse.

Una dintre aceste piese de exceptie este si aceasta brosa Grosse Dior vintage, model minimalist, placata cu aur si decorata cu cristale, o creatie de anii 1970.

Sursa de inspiratie: http://www.grosse.hk